Am construit acest site din admirație și respect pentru ceva ce nu mai există. România nu a avut decât 2 insule, pe care nu a știut să le mențină sau să le dezvolte. În consecință, astăzi, una este scufundată iar cealaltă este evaluată doar după zăcămintele din jur, fără amprentă sau legătură istorică. Ne-am decis să colecționăm imagini cu această insulă fabuloasă, ce ține de istorie de mai bine de 50 de ani. Și ne-am apucat de această colecție în urmă cu doar 4 luni.

Nu știm ce ne-a atras, pentru că nu am vizitat niciodată acest tărâm, nu avem legături de niciun fel, dar ceva misterios, de neînțeles, s-a petrecut în interiorul nostru, când am intrat în contact cu primele imagini. Am studiat multe documentare, am citit o mulțime de pagini și am vizualizat mii de imagini cu Ada Kaleh. Am avut șansa să stăm de vorbă cu câțiva colecționari care ne-au spus că aceste cadre ar trebui să existe pe net, într-un singur concept. Așa că am îndrăznit să pornim de undeva. Nu ne dăm seama acum cât de amplu va fi acest studiu vizual, pentru că, în ceea ce ne privește, e vorba doar de pasiune și atracție.

Cu alte cuvinte, am plecat de la un număr de imagini pe care le-am achiziționat cam de peste tot, habar n-avem unde vom ajunge. Nu suntem profesioniști, nu avem pregătire de specialitate, dar fiind total independenți, dorim să postăm aici constant cărți poștale, fotografii, hărți și planșe pe care le găsim, le adăugăm în colecția noastră și vrem să le facem publice. În cazul în care veți considera că e relevant să ne ajutați cu alte imagini, vom fi pregătiți să le achiziționăm.

Dacă între timp ne vor veni alte idei, vom dezvolta acest concept și pe alte repere. Suntem deschiși la idei, propuneri, orice ar putea să pună mai mult în valoare
mirajul Ada Kaleh. Mulțumiri pentru interes, credem că această călătorie vizuală va da viață insulei fortărețe, Atlantida noastră națională.

PS: vor fi postate pe site doar imaginile din colecția personală

Martie 2023